LEEDS UNITED - MILLWALL, acolo unde s-a inventat huliganismul britanic, si doua dintre cele mai temute brigazi, Leeds United Service Crew si Millwall Bushwackers, "unite" de un singur lucru, 1.3.1.2!
Leeds United Service Crew s-a format in anul 1974 si a fost denumita dupa serviciul public de trenuri pe care suporterii obisnuiau sa-l foloseasca pentru deplasari, in dauna trenurilor "speciale" alocate meciurilor, care erau impanzite de politie. Prima aparitie europeana a huliganilor lui Leeds a fost in mai 1975 pe Parc des Princes din Paris, la finala Cupei Campionilor impotriva nemtilor de la Bayern Munchen. Dupa golul anulat lui Peter Lorimer si 2 penalty-uri neacordate, dar si a scorului de la finalul partidei, 2-0 in favoarea nemtilor, suporterii lui Leeds au rupt scaune si le-au aruncat in teren, pentru ca mai apoi sa invadeze gazonul si sa se lupte cu politia franceza. In urma acestui incident, Leeds United a fost interzisa in Europa pentru 4 ani, pedeapsa care i-a fost injumatatita la apelul oficialilor, dar oricum, clubului i-a luat 17 ani pentru a reveni in competitiile europene.
Pe 11 mai 1985, cu putin timp inaintea finalei europene, in urma violentei suporterilor lui Leeds si a celor de la Birmingham de pe St. Andrew’s Stadium, a fost solicitata interventia politiei, iar in urma altercatiilor in care au fost implicati in jur de 1000 de fani, s-a raportat ca 96 de politisti au fost raniti in acest incident, iar din cauza imbulzelii, un pusti de 14 ani si-a pierdut viata. In 1987, huliganii lui Leeds erau atat de renumiti pentru violente, incat Telford United, un club din fotbalul neprofesionist, a refuzat sa joace meciul din Cupa Angliei pe propriul stadion si a mutat intalnirea la 30 de kilometri distanta, pe arena lui West Brom. Pe 5 mai 1990, Leeds juca ultimul meci al campionatului pe terenul lui Bournemouth, iar o victorie i-ar fi adus pe prima scena a fotbalului britanic dupa o pauza de 8 ani. Fanii au declansat fiesta in centrul orasului pe care l-au devastat dupa victoria la limita a echipei, care ii asigura si promovarea, iar in urma luptelor cu politia, s-au facut 104 arestari si 12 politisti au fost raniti.
Huliganii lui Leeds sunt la mare concurenta cu cei de la Millwall Bushwackers, si putem spune ca prima referinta dateaza de acum 112 ani. Pe 17 septembrie 1906, Millwall intalnea rivalii locali de la West Ham, iar incidentele au aparut inca de la lovitura de start a meciului. In 1920, stadionul lui Millwall a fost inchis pentru 2 saptamani, in urma unui incident care l-a lasat inconstient pe portarul celor de la Newport, dupa ce acesta a fost lovit cu un obiect din tribune, iar apoi s-a aruncat in multime pentru a-si face dreptate, o decizie nu foarte inteleapta.
In anii `60, huliganismul aparea tot mai mult in atentia presei, iar la un meci intre Brentford si Millwall, s-a relatat faptul ca din sectorul oaspetilor a fost aruncata o grenada nefunctionala pe gazon, gest pe care politistii l-au numit o gluma proasta. In 1985, intr-un meci din runda a 6-a a Cupei Angliei, disputat pe terenul lui Luton Town, unde s-au ingramadit in jur de 20.000 de oameni pe un stadion ce putea sustine doar jumatate din aceasta multime, gazdele au invins Millwall cu scorul de 1-0, ceea ce a dus la scaune rupte si aruncate in teren, invazii si lupte cu politia. Dupa acest incident, Luton a decis sa interzica suporterii lui Millwall pe o perioada de 4 ani, iar apelul facut de oficialii clubului ca meciurile sa se dispute la mijlocul saptamanii, a fost respins categoric de Luton.
In mai 2002, in urma unui meci din play-off pierdut de Millwall pe terenul lui Birmingham, suporterii celor 2 echipe au dus adevarate lupte de strada in afara stadionului, atat intre ei, cat si impotriva politiei, si s-a relatat faptul ca 47 de ofiteri de politie si 24 de cai care erau folositi in asigurarea linistii publice au fost raniti in altercatii. Pe 25 mai 2009, in urma unui meci dintre Millwall si West Ham, luptele de strada din afara stadionului au dus la 20 de raniti si 1 suporter injunghiat. In octombrie 2004, in timpul unui meci din Cupa Ligii Angliei disputat pe Anfield Road, suporterii lui Millwall au lansat cantece in care luau in deradere dezastrul de la Hillsborough, unde 96 de suporteri ai lui Liverpool si-au pierdut viata. Meciul a fost urmat de ciocniri violente in care mai multi fani au fost arestati si inchisi pentru 3 luni de zile, iar cei mai multi au fost interzisi pe stadioane pe o perioada de 6 ani.
Pe 25 august 2009, meciul din Cupa Ligii Angliei dintre West Ham si Millwall, pierdut de oaspeti cu scorul de 3-1 in prelungiri, a adus din nou ciocniri violente intre cele 2 brigazi de huligani, iar un fan a fost injunghiat. Pe parcursul jocului, meciul a fost intrerupt de cateva ori din cauza celor cateva sute de suporteri ai lui West Ham care au invadat terenul. Conducatorul lui Millwall declara in urma cu ceva timp ca echipei i se face o nedreptate si i se creeaza o imagine negativa clubului. BBC tinea capul de afis cu titlul "Fostul atacant al lui Millwall, Gavin Grant, acuzat de crima", cu toate ca jucatorul fusese legitimat la alte 7 cluburi, iar pentru Millwall nu jucase decat 4 partide, si mai mult decat atat, in acel moment era jucatorul lui Bradford City, dar numele lui Millwall asociat cu violenta de orice fel atrage publicul. Colin Blaney, un huligan al lui Manchester United, care si-a lansat autobiografia "Undesirables", a inclus brigada lui Millwall in top 4 cele mai de temut brigazi britanice.
Millwall si Leeds s-au infiintat in anul 1885, respectiv 1919, iar in ciuda faptului ca cele 2 echipe sunt despartite de 270 de kilometri, nu s-au intalnit decat de 12 ori intre anii 1920 si 2003, deoarece concurau in divizii diferite, iar niciuna dintre echipe nu o considera pe cealalta o rivala. De la retrogradarea lui Leeds din Premier League in anul 2004, cele 2 echipe s-au intalnit de 25 de ori, dar rivalitatea a inceput in anul 2007, atunci cand cele 2 echipe erau in liga a 3-a si se aflau in lupta directa pentru promovare, iar intalnirile au culminat cu adevarate lupte de strada. Rivalitatea dintre cele 2 echipe a fost accentuata de reputatia pe care ambele si-au creat-o de-a lungul timpului in huliganism, iar fiecare meci este considerat unul cu grad ridicat de risc, și vedem ca de fiecare data politia locala este suplimentata cu fortele metropolitane.
In cazul in care te intrebai cum ar putea 2 brigazi atat de violente sa fie "unite" de niste cifre, "1.3.1.2.", afla ca este de fapt numerologia acronimului "A.C.A.B.", pe care nu-l vom defini, dar cu siguranta multi dintre voi ii stiu semnificatia.
Redactat de Alexandru Voicu
Sursa : Cu si despre fotbal
Postat la 02 Jan 2019
Distribuiti pe Social Media